În ziua de 29 iulie 2019, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului anterior promulgării, s-a pronunţat asupra următoarelor sesizări: A. Sesizările privind Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, sesizări formulate de deputați aparținând Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România, precum şi de Preşedintele României, asupra cărora Curtea Constituțională a dispus conexarea în ședința din 4 iulie 2019. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în ansamblul ei, este neconstituțională. În acest sens, Curtea a reţinut, în esenţă, faptul că, în cadrul procesului de reexaminare a legii, Parlamentul nu a transpus în integralitate deciziile Curţii Constituţionale incidente în materie penală. Prin urmare, Curtea a constatat că legea criticată încalcă art.147 alin.(2) din Constituţie. În cadrul considerentelor se vor detalia, în mod punctual, aspectele referitoare la deciziile Curţii Constituţionale care nu au fost transpuse în corpul legii criticate. B. Sesizările privind Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, sesizări formulate de un număr de 78 de deputați aparținând grupurilor parlamentare al Partidului Național Liberal și al Uniunii Salvați România, respectiv de Preşedintele României,asupra cărora Curtea Constituțională a dispus conexarea în ședința din 4 iulie 2019.În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, în ansamblul ei, este neconstituțională.Curtea a reţinut în esenţă că, în cadrul procesului de reexaminare a legii ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.633 din 12 octombrie 2018, Parlamentul nu a respectat limitele procedurii de reexaminare și nu a transpus toate deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a constatat, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, neconstituționalitatea unor norme de procedură penală. Prin aceste motive, Curtea a constatat că legea supusă controlului încalcă art.147 alin.(2) din Constituţie. Deciziile sunt definitive și general obligatorii și se comunică Președintelui României, președinților celor două Camere ale Parlamentului și prim-ministrului.