MPR Partners|Maravela, Popescu & Roman a asistat producătorul global de lame de ștergătoare Trico în procedura de cumpărare a diviziei globale de ștergătoare și sisteme de ștergătoare a producătorului Federal-Mogul Motorparts.

MPR Partners a alocat o echipă formată din 8 avocați pentru a acorda asistență în această tranzacție cu privire la toate aspectele aferente jurisdicției române. Asistența acordată a cuprins due diligence, revizuirea documentelor tranzacției, precum și consultanță în timpul finalizării tranzacției și după încheierea acesteia. Echipa a fost coordonată de partenerii Alina Popescu și Dana Rădulescu precum și de avocatul senior Raluca Ciocârlan. Din echipa dedicată achiziției au mai făcut parte partenerii Ioan Roman, Alexandra Rîmbu și Felix Tapai împreună cu avocații seniori Daniel Alexie și Magda Grigore.

Trico Group LLC, deținută de Crowne Group LLC, este o companie americană specializată în ștergătoare de parbriz. Trico, atunci cunoscută drept Tri-Continental Corporation, a inventat lama pentru ștergătorul de parbriz în anul 1917.

Federal-Mogul Corporation este un dezvoltator, producător și furnizor american de produse pentru industriile auto, maritimă, spațială, căi ferate și off road.

Mai multe informații despre echipa, recunoașterea internațională și serviciile MPR Partners|Maravela, Popescu & Roman sunt disponibile pe pagina oficială a firmei la http://www.mprpartners.com.