Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (“CJUE”) a publicat în data de 14.05.2019 Hotarârea Cauzei C-55/18 în care au fost implicate, pe de o parte, Sindicatul spaniol Federación de Servicios Comisiones Obreras („CCOO”), iar de cealaltă parte Deutsche Bank SAE.

CJUE a fost sesizată de Curtea Naţională spaniolă cu o trimitere preliminară având ca obiect interpretarea prevederilor Directivei 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (denumită în continuare “Directiva 2003/88/CE”).

Prin intermediul întrebărilor formulate, Curtea Naţională spaniolă solicită CJUE să stabilească dacă prevederile Directivei 2003/88/CE interzic statelor membre obligarea angajatorilor de a institui un sistem care să permită măsurarea duratei timpului de lucru zilnic efectuat de fiecare lucrător.

Aspecte reţinute de CJUE

  • Directiva 2003/88 are ca obiectiv stabilirea unor cerinţe minime destinate ameliorării condiţiilor de viaţă şi de muncă ale lucrătorilor.
  • Armonizarea la nivelul U.E. în domeniul organizării timpului de lucru urmăreşte să garanteze o mai bună protecţie a securităţii şi a sănătăţii lucrătorilor, punând la dispoziţia acestora perioade minime de repaus.
  • CJUE a analizat dacă şi în ce măsură instituirea unui sistem, care să permit măsurarea duratei timpului de lucru zilnic efectuat de fiecare lucrător, este necesară pentru a asigura respectarea efectivă a timpului de lucru maxim săptămânal, precum şi a perioadelor minime de repaus zilnic şi săptămânal.
  • Stabilirea obiectivă şi fiabilă a numărului de ore de lucru zilnic şi săptămânal este esenţială pentru a determina, pe de o parte, dacă timpul de lucru maxim săptămânal a fost respectat şi, pe de altă parte, dacă perioadele minime de repaus zilnic şi săptămânal au fost respectate în perioada de 24 de ore, în ceea ce priveşte repausul zilnic.

Concluziile emise de CJUE

Ţinând seama de faptul că statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a garanta respectarea perioadelor minime de repaus şi pentru a împiedica orice depăşire a timpului de lucru maxim săptămânal, în vederea asigurării deplinei efectivităţi a Directivei 2003/88, o reglementare naţională care nu prevede obligaţia de a recurge la un instrument care să permită o stabilire obiectivă şi fiabilă a numărului de ore de lucru zilnic şi săptămânal nu este aptă să garanteze efectul util al drepturilor conferite de articolul 31, alineatul (2) din cartă şi de Directiva 2003/88, în măsura în care privează atât angajatorii, cât şi lucrătorii de posibilitatea de a verifica dacă aceste drepturi sunt respectate şi ar putea astfel compromite obiectivul directivei.

În consecinţă, în vederea asigurării efectului util al drepturilor prevăzute de Directiva 2003/88, statele membre trebuie să impună angajatorilor obligaţia de a institui un sistem obiectiv, fiabil şi accesibil care să permită măsurarea duratei timpului de lucru zilnic efectuat de fiecare lucrător.

Prin urmare, având în vedere Hotărârea CJUE din cauza prezentată anterior, statele membre sunt obligate să emită cadrul legal pentru ca angajatorii să monitorizeze obiectiv timpul de lucru al angajaţilor.