În cadrul Galei Avocaților organizată de Ziarul Financiar, ajunsă la cea de-a IX-a ediție, RTPR Allen & Overy a câștigat trei premii pentru cele mai mari tranzacții din 2017 și prima jumătate a acestui an. Gala Avocaților, un eveniment dedicat celor mai importante tranzacții de M&A din România, premiază în fiecare an casele de avocatură care au asistat vânzătorii și cumpărătorii în cele mai mari 10 tranzacții din diverse sectoare de activitate.

RTPR Allen & Overy a primit premii pentru trei dintre cele 10 tranzacții și anume:

  • premiul pentru cea mai mare tranzacție din industrie acordat pentru tranzacția prin care DS Smith a cumpărat de la Vladimir Cohn EcoPack și EcoPaper, în care RTPR Allen & Overy a asistat cumpărătorul. Richard Browne (Partner, Global Co-Head of Corporate) și Alex Tilley (Senior Associate) au condus echipa Allen & Overy din Londra, iar Costin Tărăcilă (Managing Partner) și Roxana Ionescu (Counsel) au coordonat echipa din București, din care au mai făcut parte Vlad Stamatescu, Evelin Grigore, Petru Ursache, Andrei Lupu și Bogdan Nae (Associates) cu privire la aspecte de due diligence, precum și Alexandru Retevoescu (Partner), asistat de Bianca Eremia (Managing Associate) cu privire la componentele de real estate și alte aspecte conexe ale tranzacției.
  • premiul pentru cea mai mare tranzacție din sectorul materialelor de construcții acordat pentru achiziția Macon Deva de către Xella de la Enterprise Investors, tranzacție în care RTPR Allen & Overy a asistat vânzătorul. Echipa implicată în acest proiect a fost coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) cu sprijinul lui Andrei Mihul (Managing Associate) și a inclus avocați din birourile din București și Londra.
  • premiul pentru cea mai mare tranzacție din industria serviciilor medicale / farma acordat pentru preluarea A&D Pharma de către Penta Investment, tranzacție în care RTPR Allen & Overy a asistat vânzătorul. Echipa implicată în acest proiect a fost formată din Costin Tărăcilă (Managing Partner), Alina Stăvaru (Counsel), Roxana Ionescu (Counsel), Andreea Burtoiu (Counsel), Andrei Mihul (Managing Associate), Andreea Chiriac (Associate), Mihnea Radu (Junior Associate), Lia Ilie (Junior Associate), precum și echipe de avocați din birourile Allen & Overy din Amsterdam, Praga și Milano.

Ca în fiecare an Gala Avocaților este un moment de sărbătoare pentru elita avocaturii românești. Aceste premii marchează câteva dintre succesele echipei noastre de M&A care an de an se mândrește cu tranzacții de renume din cele mai variate industrii. Sunt mândru de întreaga noastră echipă care prin muncă asiduă, cu devotament și pasiune, a contribuit la câștigarea acestor premii. Totodată, profit de ocazie pentru a le mulțumi clienților noștri pentru încredințarea celor mai interesante mandate”, a declarat Costin Tărăcilă, Managing Partner, al RTPR Allen & Overy.

Pe lângă cele trei premii, RTPR Allen & Overy a primit alte trei nominalizări pentru următoarele categorii:

  • cea mai mare tranzacție din energie: nominalizare pentru tranzacția prin care Electrica a cumpărat de la Fondul Proprietatea pachete de acțiuni la filialele Electrica. RTPR Allen & Overy a asistat cumpărătorul.
  • cea mai mare tranzacție din FMCG: nominalizare pentru listarea Purcari la BVB. RTPR Allen & Overy a asistat emitentul.
  • cea mai mare tranzacție din retail: nominalizare pentru tranzacția prin care prin care grupul Rohatyn cumpără Animax. RTPR Allen & Overy a asistat vânzătorul, Cristian Pop, acționarul Pet Product.

Practica de corporate/M&A a RTPR Allen & Overy este clasată în primul palier în toate ghidurile juridice internaționale importante, precum Legal 500, Chambers și IFLR1000, iar avocații firmei sunt apreciați printre cei mai buni din țară în această arie. Recent, una dintre tranzacțiile premiate de către Ziarul Financiar, vânzarea A&D Pharma, a primit premiul pentru „Tranzacția anului 2017 în România” în cadrul galei organizate de către publicația CEE Legal Matters.

Domeniile principale de activitate ale RTPR Allen & Overy cuprind finanţări, fuziuni şi achiziţii, pieţe de capital, insolvenţă şi restructurări, concurenţă, dreptul muncii, dreptul proprietăţii intelectuale, litigii şi arbitraj, consultanţă pentru sectoarele de afaceri, inclusiv energie, telecomunicaţii, finanţare, real estate şi industria farmaceutică.