În ședința din 24 septembrie 2018, Înalta Curte de Casație şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, legal constituit în cauză, a respins o sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind pronunțată următoarea soluție:

Decizia nr.62 în dosarul nr.1432/1/2018

Sesizarea a fost formulată de Tribunalul Cluj – Secția mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 11132/11/2017, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„1. Dacă poate fi calificată ca sancţiune contravenţională situaţia în care călătorul care urcă într-un mijloc de transport în comun fără bilet de călătorie este obligat să îşi procure un bilet la suprataxă, urmând ca în cazul refuzului să i se încheie proces-verbal de contravenţie şi să i se aplice o sancţiune contravenţională?

  1. Dacă art. 31 alin. (1) teza I coroborat cu art. 15 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că se poate formula plângere contravenţională împotriva unui înscris prin intermediul căruia se aplică o sancţiune de natură contravenţională chiar dacă acesta nu a fost denumit «proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei»?
  2. În situaţia în care răspunsul la întrebările anterioare este afirmativ, ar putea instanţa sesizată cu o plângere contravenţională să dispună anularea sancţiunii constând în plata biletului cu suprataxă, în condiţiile în care persoana interesată nu a atacat şi nu a obţinut anularea actului administrativ care prevede posibilitatea achiziţionării biletului cu suprataxă?”.

Tribunalul Cluj opinase în sensul că natura obligaţiei de a achita contravaloarea biletului cu suprataxă cumpărat în tren este aceea de sancţiune contravenţională, întrucât norma incidenţă este de aplicabilitate generală, iar scopul sancţiunii aplicate este mai degrabă punitiv sau preventiv şi nicidecum reparator. Aceasta deoarece valoarea biletului cu suprataxă – dublu faţă de biletul achiziţionat de la casa de bilete – nu își găsește echivalent în contraprestaţia efectuată de intimată, care, pentru eliberarea biletului în tren, nu foloseşte resurse suplimentare, ci doar un angajat al intimatului aflat în tren; aşadar, suprataxarea călătoriei prin achiziţionarea biletului direct în tren are mai degrabă un scop punitiv – sancţionarea pentru lipsa biletului sau preventiv – evitarea pe viitor ca un călător să se urce în tren fără să deţină un bilet de călătorie.

De asemenea, trebuie recunoscută posibilitatea formulării unei plângeri contravenţionale împotriva înscrisului prin intermediul căruia se aplică o sancţiune de natură contravenţională chiar dacă acesta nu a fost denumit „proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei”, o altă soluţie însemnând negarea dreptului de acces la o instanţă al persoanei sancţionate.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca instanţa de judecată sesizată cu o astfel de plângere contravenţională să dispună anularea sancţiunii constând în plata biletului cu suprataxă, Tribunalul Cluj a apreciat că, în condiţiile în care persoana interesată nu a atacat şi nu a obţinut anularea actului administrativ normativ care prevede obligaţia achiziţionării biletului cu suprataxă, potrivit legii, acest din urmă act îşi va produce efectele, peste care instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale nu ar putea să treacă.

Însă față de împrejurările menționate, Înalta Curte nu consideră îndeplinite condițiile legale prevăzute pentru a pronunța o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, iar decizia de respingere este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) C.proc.civ.