Telemunca – o nouă modalitate de desfășurare a relațiilor de muncă | Duncea, Ștefănescu & Associates

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 / 02.04.2018 a fost publicată Legea 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă (“Legea”).

Potrivit Legii, telemunca reprezintă „forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor”.

Legea reglementează telemunca pentru prima dată în legislația română. Cuprinde prevederi referitoare la:

– condițiile speciale care trebuie îndeplinite pentru implementarea telemuncii la nivelul angajatorilor;

– clauzele (drepturile și obligațiile specifice părților) care trebuie inserate în contractul individual de muncă, pentru ca în baza unui astfel de contract să se poată desfășura activități în regim de telemuncă;

– sancțiunile aplicabile anagajatorului în cazul implementării telemuncii cu nerespectarea prevederilor legale.

Conform Legii, implementarea telemuncii se face cu acordul de voință al angajatului și angajatorului, acord ce trebuie exprimat în mod expres și în scris, fie prin contractul individual de muncă (pentru salariații noi), fie prin actul adițional la contractul individual de muncă (pentru salariații existenți).

Refuzul salariatului de a-și da acordul cu privire la efectuarea activității în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă sau de sancționare disciplinară a acestuia.

Enumerăm, în cele ce urmează, câteva clauze speciale pe care trebuie să le conțină contractul individual de muncă sau actul adițional la contractul individual de muncă:

  • precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;
  • perioada și/sau zilele în care telesalariatul își desfășoară activitatea la un loc de muncă organizat de angajator;
  • responsabilitățile părților;
  • indicarea locurilor în care se va desfășura activitatea de telemuncă.

Prin contractele colective de muncă aplicabile și/sau prin contractele individuale de muncă și regulamentele interne se pot stabili și alte condiții specifice privind telemunca, în conformitate cu Legea 53/2003, republicată cu modificările și completările ulterioare, și cu Legea dialogului social 62/2011, republicată cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit Legii, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către inspectorii de muncă. Sancțiunile prevăzute sunt amenzile contravenționale, ale căror cuantum variază între 2.000 lei și 10.000 lei.

Legea va intra în vigoare din data de 5 aprilie 2018.

Filtrează după materie

Legături rapide

Din aceeași materie