În Hotărârea Haqbin (C-233/18), pronunțată la 12 noiembrie 2019, Marea Cameră a Curții s-a pronunțat pentru prima dată asupra întinderii dreptului conferit prin articolul 20 alineatul (4) din Directiva 2013/331 statelor membre de a stabili sancțiunile aplicabile în cazul în care un solicitant de protecție internațională se face vinovat de o încălcare gravă a regulilor centrului de cazare în care este primit sau de un comportament deosebit de violent. Curtea a statuat că această dispoziție, interpretată în lumina articolului 1 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu permite statelor membre să aplice în aceste cazuri o sancțiune care constă în a retrage, chiar și temporar, beneficiul condițiilor materiale de primire a solicitantului care au legătură cu cazarea, cu hrana sau cu îmbrăcămintea. Domnul Zubair Haqbin este un resortisant afgan care a sosit în Belgia în calitate de minor neînsoțit. După ce a introdus o cerere de protecție internațională, acesta a fost primit într-un centru de primire. În acest centru, el a fost implicat într-o încăierare între rezidenți de origini etnice diferite. În urma acestor evenimente, directorul centrului de primire a decis să îl excludă, pentru o perioadă de 15 zile, de la beneficiul ajutorului material într-o structură de primire. Pe durata acestei perioade de excludere, domnul Haqbin a petrecut nopțile, potrivit propriilor declarații, într-un parc din Bruxelles și la prieteni. În aceste împrejurări, instanța de trimitere, sesizată cu un apel declarat de domnul Haqbin împotriva hotărârii în primă instanță prin care a fost respinsă acțiunea sa împotriva deciziei de excludere, a adresat Curții întrebări cu privire la posibilitatea autorităților belgiene de a-i retrage sau de a-i limita beneficiul condițiilor materiale de primire unui solicitant de protecție internațională aflat în situația domnului Haqbin. Pe de altă parte, având în vedere situația particulară a acestuia din urmă, s-a pus problema condițiilor în care a asemenea sancțiune poate fi aplicată unui minor neînsoțit. Curtea a precizat mai întâi că sancțiunile prevăzute la articolul 20 alineatul (4) din Directiva 2013/33 pot privi, în principiu, condițiile materiale de primire. Cu toate acestea, asemenea sancțiuni trebuie, conform articolului 20 alineatul (5) din aceeași directivă, să fie obiective, imparțiale, motivate și proporționale cu situația particulară a solicitantului și ele trebuie, în toate împrejurările, să mențină un nivel de trai demn. Or, o retragere, chiar și parțială, a beneficiului ansamblului condițiilor materiale de primire sau al condițiilor materiale de primire care au legătură cu cazarea, cu hrana sau cu îmbrăcămintea ar fi ireconciliabilă cu obligația de a garanta solicitantului un nivel de trai demn. Astfel, o asemenea sancțiune l-ar lipsi pe acesta de posibilitatea de a face față celor mai elementare nevoi. În plus, ea ar încălca cerința proporționalității.

Curtea a adăugat că statele membre au obligația de a asigura în permanență și fără întrerupere un nivel de trai demn și că autoritățile însărcinate cu primirea solicitanților de protecție internațională trebuie să asigure, în mod încadrat și pe proprie răspundere, un acces la condițiile de primire de natură să garanteze acest nivel de trai. Ele nu pot, așadar, să se mulțumească, astfel cum preconizau autoritățile belgiene, să înmâneze solicitantului exclus o listă cu centre private pentru persoane fără adăpost susceptibile să îl primească. În ceea ce privește o sancțiune care constă în a limita beneficiul condițiilor materiale de primire, precum o retragere sau o reducere a alocației zilnice, Curtea a precizat că autorităților competente le revine sarcina să asigure în orice împrejurări că o asemenea sancțiune este, având în vedere situația particulară a solicitantului, precum și ansamblul circumstanțelor cauzei, conformă cu principiul proporționalității și nu aduce atingere demnității acestui solicitant. În această privință, ea a amintit că statele membre pot, în cazurile prevăzute la articolul 20 alineatul (4) din Directiva 2013/33, să prevadă alte măsuri decât cele privind condițiile materiale de primire, cum ar fi menținerea solicitantului într-o parte separată a centrului de cazare sau transferul acestuia într-un alt centru de cazare. Pe de altă parte, autoritățile competente pot decide plasarea solicitantului în detenție, cu respectarea condițiilor prevăzute de această directivă. În cazul în care solicitantul este un minor neînsoțit și, prin urmare, o persoană vulnerabilă în sensul Directivei 2013/33, autoritățile statelor membre trebuie, cu ocazia adoptării unor sancțiuni în temeiul articolului 20 alineatul (4) din această directivă, să țină seama în mod deosebit de situația particulară a minorului, precum și de principiul proporționalității. Aceste sancțiuni trebuie, având în vedere, printre altele, articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale, să fie adoptate luând în considerare îndeosebi interesul superior al copilului. Directiva 2013/33 nu împiedică, pe de altă parte, aceste autorități să decidă să încredințeze minorul serviciilor sau autorităților judiciare însărcinate cu protecția tinerilor.

Sursă: https://curia.europa.eu/