Tax Magazine nr. 1/2018, pp. 47-54
7 pagini • Data postării: martie 2018
Autor:
Horațiu Sasu – jurist și economist, consultant în afaceri în Sibiu
Data la care a fost scris: martie 2018
Rezumat: Am abordat, în numere anterioare ale Tax Magazine, chestiunea normelor şi procedurilor potrivit cărora România cooperează cu celelalte state membre din cadrul Uniunii Europene în vederea realizării unui schimb de informaţii care este în mod previzibil relevant pentru administrarea şi aplicarea legilor interne ale statelor membre în privinţa anumitor taxe şi impozite. Este vorba de toate tipurile de taxe şi impozite percepute de către stat, unităţile administrativ-teritoriale ori subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, ori în numele acestora, cu excepția TVA, taxelor vamale şi accizelor (care fac obiectul unei alte legislaţii a Uniunii Europene privind cooperarea administrativă dintre statele membre) și cu excepția contribuţiilor obligatorii la sistemul de securitate socială plătibile statului sau instituţiilor de securitate socială de drept public.
Ne propunem acum să discutăm despre condiţiile aplicabile cooperării administrative.
Cuvinte-cheie: cooperare administrativă, schimb de informații, schimb de informații fiscale
Sugestie citare:
