Autor: Gabriel Sincu, Consultant fiscal
Finalul de decembrie se apropie cu pași repezi, iar noi fiscaliștii, în egală măsură oameni ai cifrelor și ai creativității, ne apropiem de ora bilanțului, pardon, a declarației fiscale 🙂 și ne pregătim să tragem linie după un an prea plin de evenimente, dar cu foarte puține realizări. Cu ce va rămâne deci în memoria noastră anul de grație 2017?
Se pare că, după 28 de ani, cuvântul „revoluție” este din nou pe buzele noastre, dar luptele nu se mai dau acum pe străzi și nici la Televiziunea Română, ci în Codul fiscal. Lupte care, din păcate, nu par să aibă un câștigător clar, ci doar un perdant net: contribuabilul român. Dar să facem o scurtă recapitulare a evenimentelor care ne-au ținut în priză în ultimele aproape 365 de zile.
La început de ianuarie, când majoritatea românilor nu își reveniseră din euforia sărbătorilor, iar mulți dintre noi eram încă în vacanță, Guvernul ne surprindea cu o ordonanță de urgență prin care se scoteau plafoanele la baza de calcul a contribuțiilor sociale pentru salariați. În același timp, se elimina obligația de plată a contribuțiilor pentru veniturile din investiții și din alte surse. Să mai amintim și faptul că actul normativ era aprobat în urma unui simulacru de dezbatere publică, în care opinia mediului de afaceri era cerută în câteva ore, doar ca să poată fi bifată îndeplinirea formală a condiției de transparență decizională. Dintr-o singură mișcare erau mutilate principiul echității fiscale (deși în nota de fundamentare se preciza că măsura urmărește eliminarea inechităților la plata contribuțiilor… amară ironie) și ideea de dialog social. Și pentru ca tabloul să fie complet, se ridica și plafonul până la care o companie putea fi considerată microîntreprindere de la 100.000 la 500.000 de euro, cu consecințe nefaste asupra sectorului ONG care de ani de zile trăiește (și) din facilitatea fiscală privind sponsorizarea, aplicabilă plătitorilor de impozit pe profit.
Acesta nu avea să fie însă decât începutul. Au fost aruncate pe masă o mulțime de alte măsuri fanteziste cu care mediul de afaceri în general și noi fiscaliștii în special a trebuit să ne luptăm, să luăm atitudine publică și să îi convingem pe guvernanți să le treacă la „categoria discutate și uitate”. Idei dintre care enumăr doar câteva: impozitul pe gospodărie și nevoia de a „produce” peste noapte câteva zeci de mii de consultanți fiscali, taxa de solidaritate pentru salariile mari, impozitul pe cifra de afaceri pentru toate companiile ce operează în România. Toate culminând cu măsura unică în lume de a introduce plata defalcată a TVA pentru toți contribuabilii înregistrați în scop de TVA în România, măsură care din păcate nu a putut fi oprită, în ciuda opoziției puternice a tuturor organizațiilor oamenilor de afaceri, a consultanților, contabililor și avocaților din România! Ironia face ca pe perioada de la aprobare până la finele acestui an, când această măsură este aplicabilă cu caracter opțional, nicio companie de stat să fi optat pentru intrarea în sistem pe motiv de imposibilitate a conformării, contrazicând astfel spusele autorităților care susțineau că un astfel de sistem nu este deloc complicat…
Dar lucrurile nu s-au oprit aici, guvernanții rezervându-ne pentru finalul de an alte câteva surprize de proporții. Prima și cea mai intens discutată: includerea contribuțiilor sociale ale angajatorului în salariul brut. Măsura, care la prima vedere pare a fi una bună, în ideea de transparentizare a costurilor salariale și de conștientizare a salariatului că aproape 40% din valoarea muncii sale se duce la stat sub formă de impozite și contribuții, a fost folosită însă pentru respectarea unor promisiuni iluzorii de majorări salariale în sectorul public, care nu se vor regăsi decât în fluturașii de salariu. Efectele negative colaterale sunt însă de proporții, conducând la bulversarea puternică a pieței muncii și (cel puțin în forma actuală a reglementării) la reducerea salariilor nete ale angajaților din IT, un domeniu care în ultima vreme se dezvoltă foarte frumos în România. Dar aici s-a inventat proverbul cu orice minune care ține doar trei zile, nu-i așa?
Cel mai rău lucru pe care îl face această măsură este însă distrugerea ideii de cotă unică. Acest pilon al fiscalității românești a reprezentat începând cu anul 2015 cel mai important element de stabilitate în economia românească, în jurul său gravitând întreaga fiscalitate românească. Eliminarea cotei unice (chiar așa ciuntită, cum a funcționat pe întreaga durată a existenței sale), începută anul trecut când impozitul pe dividende a fost coborât la 5%, va reprezenta o poartă deschisă spre noi abuzuri, reglementări arbitrare și asfixierea totală a principiului echității fiscale.
Dar măsurile cu impact negativ la nivel macroeconomic nu se opresc aici. Ordonanța de urgență publicată în luna noiembrie face ca România să fie primul stat din lume care se grăbește să implementeze directiva europeană ATAD, introducând reguli dure de limitare a deductibilității dobânzilor și de impozitarea la ieșire a bunurilor și capitalurilor. Asta în condițiile în care nici măcar autorii acestor măsuri nu au clarificat modul de aplicare a acestora, iar administrației fiscale din România încă îi lipsește un sistem informatic modern și eficient de luptă cu evaziunea fiscală… Și pentru ca tabloul să fie complet, noile măsuri cu aplicabilitate din 2018 ridică plafonul de cifră de afaceri pentru microîntreprinderi la 1 milion de euro și elimină posibilitatea de opțiune la plata impozitului pe profit pentru cei care au un capital social de peste 25.000 de lei. O invitație pentru cei care se gândesc să facă investiții de tip „green-field” în România să își reconsidere planurile, în condițiile în care cheltuielile inițiale, până la momentul în care cifra de afaceri nu trece de 1 milion de euro, nu mai pot fi recuperate fiscal.
În final, antreprenorii încep să audă și un zăngănit de cătușe, în condițiile în care mai nou se discută ca nereținerea și nevirarea impozitelor cu obligație de reținere la sursă urmează să devină fapte de evaziune fiscală…
Avem deci suficiente argumente să putem denumi generic aceste schimbări din fiscalitate ca fiind o involuție și nicidecum o revoluție? Eu susțin cu toată convingerea că da! Și într-un astfel de context, în care orice idee de predictibilitate, dialog și echitate în materie fiscală este eliminată din discuție, nu avem niciun motiv să sperăm că lucrurile vor merge în direcția bună.
Dar pentru că vin sărbătorile, voi încerca totuși să păstrez în discursul meu și o notă de optimism. Chiar și Pandora, îngrozită de toate relele care au ieșit din cutie atunci când a închis-o, a reușit să țină înăuntru speranța, nu-i așa?
Legea de aprobare a ordonanței privind TVA defalcată a ieșit zilele trecute din Parlament modificată în bine în mod semnificativ. Sperăm ca Președintele să o aprobe, iar în perioada următoare să producă mult mai puțin rău decât ne așteptam inițial. De asemenea, sperăm ca măsurile din ordonanța de urgență din noiembrie să fie și ele ajustate, să nu ne pierdem viitorii investitori, iar cei care decid să rămână aici să poată avea parte de un mediu fiscal transparent, stabil și predictibil.
În definitiv, contribuabilii nu vor decât să fie lăsați să muncească, să producă valoare adăugată și să treacă pe la consultantul fiscal ca și pe la doctor: preventiv, pentru controlul anual, care să le confirme că totul e bine. Și în plus, pentru a cere ajutor consultantului în a pune bazele unor afaceri noi, cu care, după cum spunea unul dintre cei mai optimiști clienți ai mei, să cucerească Europa.
Succes!