Informaţiile care au putut constitui secrete de afaceri îşi pierd, în general, caracterul secret atunci când datează de cinci ani sau mai mult

Ewald Baumeister este unul dintre investitorii lezaţi prin activităţile desfăşurate de societatea germană Phoenix Kapitaldienst al cărei model comercial a avut la bază un sistem fraudulos de tip piramidal. Întrucât a fost deschisă în cursul anului 2005 o procedură colectivă pentru acoperirea pasivului împotriva Phoenix, această societate a fost dizolvată şi se află în continuare în lichidare judiciară.

Baumeister a solicitat Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht (Oficiului Federal de Supraveghere a Serviciilor Financiare) să îi acorde accesul la anumite documente referitoare la Phoenix, precum un raport special de audit, rapoarte de audit financiar, documente interne, rapoarte şi corespondenţa primite sau redactate de acest oficiu în cadrul activităţii de supraveghere a Phoenix. Dat fiind că Bundesanstalt i-a respins cererea de acces la aceste documente, domnul Baumeister s-a adresat instanţelor germane.

În aceste condiţii, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală, Germania) solicită Curţii de Justiţie să se precizeze domeniul de aplicare al Directivei privind piețele instrumentelor financiare1, potrivit căreia autorităţile competente sunt ţinute să păstreze secretul profesional şi nu pot divulga informaţiile confidenţiale pe care le-au primit decât în cazurile limitativ enumerate de directivă.

Prin hotărârea pronunţată în această zi, Curtea statuează mai întâi că informațiile referitoare la întreprinderea supravegheată, pe care aceasta le-a comunicat autorității competente, precum şi toate declarațiile acestei autorități din dosarul său de supraveghere (inclusiv corespondența acesteia cu alte organisme), nu constituie, în mod necondiţionat, informaţii confidenţiale care intră sub incidenţa obligaţiei de păstrare a secretului profesional.

Se circumscriu acestei calificări informaţiile care, în primul rând, nu au caracter public şi care, în al doilea rând, prin divulgare ar risca să aducă atingere intereselor celui care le-a furnizat sau terţilor ori bunei funcţionări a sistemului de control al activităţii întreprinderilor de investiţii instituit prin adoptarea directivei.

Curtea precizează în continuare că informaţiile care au putut să constituie secrete de afaceri îşi pierd în general caracterul secret atunci când datează de cinci ani sau mai mult. În mod excepţional, situaţia poate fi diferită atunci când partea care se prevalează de caracterul secret demonstrează că, în pofida vechimii lor, aceste informații constituie încă elemente esențiale ale poziției sale comerciale sau ale celor ale terților în cauză. Curtea remarcă totuşi că astfel de consideraţii nu sunt aplicabile în ceea ce privește informaţiile a căror confidenţialitate s-ar putea justifica pentru alte motive decât importanţa lor pentru poziţia comercială a întreprinderilor în cauză, cum ar fi metodologia şi la strategiile de supraveghere prudenţială.

În plus, Curtea constată că interdicţia generală de a divulga informaţii confidenţiale prevăzută de directivă se referă la informaţiile care trebuie calificate drept confidenţiale la momentul examinării cererii de divulgare, indiferent de calificarea acestor informaţii la momentul la care au fost comunicate autorităţilor competente.

În sfârşit, Curtea subliniază totodată că statele membre rămân libere să decidă să extindă protecţia împotriva divulgării la întregul conţinut al dosarelor de supraveghere ale autorităţilor competente sau, invers, să permită accesul la informaţiile aflate în posesia autorităţilor competente care nu sunt informaţii confidenţiale în sensul directivei. Astfel, directiva are ca unic obiect să oblige autorităţile competente să refuze în principiu divulgarea de informaţii confidenţiale.

În speţă, revine Bundesverwaltungsgericht să verifice dacă informaţiile deţinute de Bundesanstalt, a căror divulgare a fost solicitată domnul Baumeister intră sub incidenţa obligaţiei de a păstra secretul profesional pe care această autoritate este ținută să o respecte în temeiul directivei.

[1] Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind piețele instrumentelor financiare, de modificare a Directivelor 85/611/CEE și 93/6/CEE ale Consiliului și a Directivei 2000/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului și de abrogare a Directivei 93/22/CEE a Consiliului (JO 2004, L 145, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 247)