14 pagini • Data apariţiei: octombrie 2018

Autor:
Roxana Stanciu – judecător, Tribunalul București

Rezumat:  În pragul unor preconizate noi modificări ale Codului de procedură civilă și după 5 ani de la intrarea acestuia din urmă în vigoare, lucrarea de față este o bună ocazie de a arunca o privire obiectivă și parțial critică asupra dispozițiilor art. 910-914 care introduc în legislația procesual civilă reglementarea specială a executării silite în materia raporturilor de familie, cu referire mai ales la minori. Așa cum va rezulta însă din verificarea aplicabilității practice a acestor dispoziții, dar și din jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia relevantă, este indiscutabil vorba despre un progres legislativ și despre eliminarea unui vid de reglementare care nu pot fi decât salutare.

Studiul face parte din culegerea Autoritatea părintească. Între măreţie şi decădere, coordonator Marieta Avram, publicată la Editura Solomon, Bucureşti, 2018

Cuvinte-cheie: hotărâri judecătorești referitoare la minori, executarea hotărârilor judecătorești referitoare la minori, refuzul minorului

Sugestie citare:

 
Roxana Stanciu, Scurte considerații asupra dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la executarea hotărârilor judecătorești referitoare la minori. Între măreţie şi decădere, coord. Marieta Avram, Ed. Solomon, Bucureşti, 2018, pp. 538-552.