Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Ş.I. şi adresată Tribunalului Cluj s-a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 80 din 18.10.2013 emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj, respectiv anularea Deciziei de impunere suplimentară privind taxa pe valoarea adăugată stabilită de inspecţia fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. 240/1/07.08.2013 şi a Raportului de inspecţie fiscală aferent nr. 240/07.08.2013.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că împreună cu asociaţii săi a realizat şase tranzacţii imobiliare în 2008 şi o tranzacţie în 2009 care au fost calificate drept tranzacţii impozabile de către organele fiscale, considerându-se că a efectuat o activitate economică cu caracter de continuitate. Drept urmare, au fost stabilite în sarcina sa obligaţii de plată în cuantum total de 254.534 lei, din care 119.629 lei reprezentând TVA, 116.961 lei reprezentând dobânzi şi 17.944 lei reprezentând penalităţi de întârziere de 15%.
A mai susţinut reclamantul că: până la 1 ianuarie 2010 legislaţia fiscală în materie nu era previzibilă, că activitatea sa presupus economică reprezintă de fapt o tranzacţionare de bunuri din patrimoniul personal, că la calculul depăşirii plafonului de scutire de TVA trebuia avută în vedere doar situaţia sa şi exclusiv sumele de bani care i se cuveneau lui, şi nu cele încasate de asociaţi, că nu i s-a recunoscut dreptul de deducere şi că maniera de determinare a TVA în temeiul Deciziei Comisiei fiscale contrale nr. 2/2011 a fost nelegală, chestiune certificată definitiv de CJUE prin hotărârea din cauzele conexate C 249/12 și C 250/12.
Prin sentinţa civilă nr. 925/2016 a Tribunalului Cluj pronunţată în şedinţa publică din 18.03.2016 s-a dispus admiterea Cererii de chemare în judecată şi anularea actelor administrative fiscale.
Pentru a ajunge la această soluţie, Tribunalul a reţinut că: în materie fiscală, în care interesele contribuabilului sunt sensibil afectate de deciziile administraţiei, acesta are în mod indubitabil dreptul de a fi informat în avans asupra actelor pe care le efectuează într-o manieră care să-i permită să se comporte în cunoştință de cauză. Altfel spus, contribuabilul trebuie să cunoască legea de aşa manieră încât să poată acţiona preventiv. Or, instanţa reţine starea de incertitudine în interpretarea și aplicarea de către autorităţi a normelor de drept material privitoare la TVA-ul aplicabil vânzărilor de imobile efectuate de persoanele fizice şi încălcarea principiilor eficienţei impunerii și a certitudinii impunerii, principii fundamentale ale dreptului fiscal.
Mai mult, instanţa a constatat că organul fiscal nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare a reclamantului ca plătitor de TVA din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 153 alin. (7) C.fisc. şi că, potrivit principiului comunitar al certitudinii juridice și conform jurisprudenţei constante a CEDO, o soluție dispusă printr-o lege sau prin alt act normativ trebuie implementată cu o claritate şi o coerenţă rezonabilă pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiecţii de drept la care se referă măsurile de aplicare a acestei soluţii.
Totodată, instanţa observă că actul atacat a fost încheiat cu nesocotirea principiului neutralităţii TVA, din taxa colectată stabilită prin actul administrativ fiscal având dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii destinate operaţiunilor considerate de organul fiscal ca fiind impozabile, şi aceasta pentru întreaga perioadă supusă controlului, pe considerentul incidenţei Hotărârii CJUE în cauza Salomie şi Oltean şi că determinarea TVA s-a realizat în mod incorect.
În fine, din perspectiva incidenţei cauzei Bara ş.a. în speţă, instanţa reţine că: reclamantul nu a fost informat despre transmiterea/prelucrarea datelor sale personale de către birourile notariale, OCPI Cluj.
Prin urmare, „aplicând în speţă cele statuate de către CJUE în cauzele Tulică şi Plavoşin, respectiv Salomie şi Oltean, rezultă că actele administrative fiscale contestate au fost emise cu încălcarea normelor europene în ceea ce priveşte determinarea bazei de calcul a TVA şi recunoaşterea dreptului de deducere; aceste vicii reprezintă elemente de fond şi sunt esenţiale pentru determinarea TVA-ului datorat în conformitate cu normele europene, neputând fi înlăturate altfel decât prin anularea în totalitate a actelor administrative fiscale contestate. Soluţia se impune cu atât mai mult cu cât atribuţia de stabilire a obligaţiei fiscale este în competenţa exclusivă a organelor fiscale [art. 7 alin. (2), art. 23, art. 32, art. 41 C.proc.fisc.], decizia de impunere fiind singurul act prin care se determină sumele de bani datorate bugetului de stat de către contribuabil”.
(Trib. Cluj, sent. civ. nr. 925/2016 pronunţată în şedinţa publică din 18.03.2016, nepublicată)
Notă (Septimiu Puţ – avocat):
Hotărârea Tribunalului Cluj este salutară în contextul neclar legislativ (până la data de 1 ianuarie 2010) şi insuficient de clar administrativ şi judiciar (astăzi) al persoanelor fizice – dezvoltatori imobiliari cărora organele fiscale „le-au pus gând rău” în sensul stabilirii unor obligaţii de plată reprezentând TVA şi accesorii fiscale aferente tranzacţiilor imobiliare.
Dincolo de importanţa deosebită a acestei hotărâri care necesită o analiză amănunţită pe care o vom realiza în viitorul apropiat, se impune totuşi să semnalăm existenţa acesteia şi să subliniem câteva elemente pe care se fundamentează resortul de juris-dictio al instanţei, oarecum discrepant faţă de realitatea judiciară în materie.
Mai întâi, instanţa reţine starea de incertitudine în interpretarea și aplicarea de către autorităţi a normelor de drept material privitoare la TVA-ul aplicabil vânzărilor de imobile efectuate de persoanele fizice şi încălcarea principiilor eficienţei impunerii și certitudinii impunerii, principii fundamentale ale dreptului fiscal. Deşi a fost vehiculată cu acribie, ideea nu a făcut partizani în instanţe, considerându-se că aceste principii nu pot să constituie ele însele motive de anulare a actelor administrative fiscale.
În al doilea rând, instanţa de judecată stabileşte că decizia de impunere a fost emisă cu nesocotirea principiului neutralităţii TVA. Din perspectiva deductibilităţii, Tribunalul Cluj face o trecere în revistă extrem de ordonată a cauzelor din jurisprudenţa CJUE în materia recunoaşterii dreptului de deducere, chiar dincolo de reperele clasice cunoscute, ceea ce poate reprezenta chiar un câştig în sine.
În al treilea rând, deşi evidentă în contextul pronunţării CJUE în afacerea Tulică&Plavoşin, problematica determinării incorecte a TVA-ului nu a fost remediată în procedura administrativ-jurisdicţională. Astfel, instanţa de judecată a fost învestită să se pronunţe şi cu privire la această critică adusă actelor administrative fiscale atacate, maniera de soluţionare corespunzând exigenţelor impuse de CJUE.
În fine, după cum arătam, raportându-se la incidenţa cauzei C-201/14 Bara ş.a., instanţa reţine că: „reclamantul nu a fost informat despre transmiterea/prelucrarea datelor sale personale de către birourile notariale, OCPI Cluj”. Chiar dacă instanţa nu duce raţionamentul logico-judiciar până la final în ceea ce ar trebui să reprezinte implicaţiile afacerii Bara ş.a. pentru acest gen de cauze, este remarcabilă constatarea incidenţei certe a hotărârii CJUE, constatare care, coroborată cu toate celelalte motive de nulitate, conduce la admiterea cererii de chemare în judecată.
Conclusiv, considerăm că hotărârea Tribunalului Cluj reprezintă o radiografie fidelă atât a realităţii juridice, cât si a stării de fapt fiscale şi că, la fel ca şi în cauza analizată, se impune rezolvarea principială a litigiilor de acest gen, iar nu o rezolvare pur contabilă care sigur că poate fi primită în ultimă instanţă. Rezolvarea principială nu poate însemna decât anularea integrală a actelor administrative fiscale încheiate cu nesocotirea legii sau a jurisprudenţei CJUE.