Starea de fapt:
Prin sentinţa civilă nr. 2749/2016 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 4853/117/2015, s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată promovate de către reclamantul M.D.M. în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi SC S.H.L. SRL, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal.
Reclamantul a solicitat instanței să dispună anularea în parte a deciziei nr. YYY/26. 05.2015 de soluţionare a contestaţiei administrative și obligarea pârâţilor în solidar la plata cheltuielilor de judecată, motivând că este organul emitent al Raportului de inspecție fiscală nr. ZZZ/20.02.2015 și că are dreptul de a-și susține actul în fața instanței de judecată.
Reclamantul susţine că prin decizia nr. YYY/26.05.2015 a fost admisă în mod nelegal contestația formulată de către pârata SC S.H.L. SRL împotriva deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală şi că „lipsa posibilității exprese a organului emitent de a ataca decizia de soluționare a contestației este o scăpare a legii, având în vedere că decizia se bucură de autoritate de lucru judecat fără un control jurisdicțional”.
Totodată, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 210 pct. 2, art. 216 pct. 3, art. 218 pct. 2 din O.G. nr. 92/2003, motivând că „soluția de desființare a deciziei de impunere emise în baza raportului de inspecție fiscală este nelegală, soluția adoptată de către comisia de soluționare a contestațiilor este neîntemeiată, iar motivarea este paralelă cu legea”.
Prin întâmpinările formulate, pârâţii au solicitat respingerea cererii, în principal în baza excepțiilor lipsei calității procesuale active, a lipsei interesului, a lipsei procedurii prealabile sau a excepţiei de inadmisibilitate, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
Instanţa reţine că: „organul de inspecţie fiscală este instituția, respectiv structura din care reclamantul face parte și în cadrul căreia reclamantul își desfășoară activitatea în calitate de funcționar public. Prin urmare, reclamantul nu are calitate procesuală activă în formularea cererii de anulare a deciziei atacate”.
Totodată, instanța observă că „în sensul art. 248 din noul Cod de procedură civilă, este prioritară soluționarea excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea fondului cauzei. Soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale nu este prioritară în cauză şi nici nu poate fi admisă în cauză, tocmai pentru că reclamantului îi lipseşte calitatea procesuală activă chiar şi în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale”.
În fine, în opinia instanţei de judecată, „reclamantul nu poate justifica o calitate procesuală activă, reclamantul nefiind îndreptățit, în nume propriu, să formuleze vreo cerere în justiție de anulare a deciziei de soluționare a contestației sau să invoce o excepţie de neconstituţionalitate”.
Notă (Septimiu Ioan Puț – avocat):
Configurarea cadrului procesual sub aspect subiectiv este una inedită în acest litigiu în care nu există raport de drept fiscal între reclamant şi pârâţi. În atare situaţie, nu poate fi dezvoltat decât artificial şi fără nicio finalitate un raport de drept procesual. Reclamantul M.D.M., persoană fizică, a formulat cererea de chemare în judecată solicitând anularea în parte a deciziei de soluţionare a contestaţiei fiscale formulate de către SC S.H.L. SRL, prevalându-se de calitatea sa de „organ fiscal”. Aceasta, pentru că adoptarea soluției de desființare a deciziei de impunere emise în baza raportului de inspecție fiscală pe care l-a întocmit îi produce prejudicii, reclamantul fiind anual evaluat, unul dintre criteriile de evaluare fiind tocmai desființarea sau menţinerea actelor fiscale de către comisia de soluționare a contestațiilor.
În mod judicios, Tribunalul Cluj a tranșat problematica specifică fără a intra pe fondul litigiului, în condiţiile în care au fost invocate de către pârâţi mai multe excepţii: lipsa calității procesuale active, lipsa interesului, lipsa procedurii prealabile, respectiv excepţia de inadmisibilitate.
Sigur că, în ordine logică procedurală, a primat excepţia lipsei capacităţii procesuale active. Aceasta, pentru că dispoziţiile procedural-fiscale sunt neechivoce. Pentru ca reclamantul să aibă calitate, trebuia să fie destinatarul actului emis sau emitentul lui.
În demersul său, reclamantul a apreciat că are calitatea de „organ fiscal” și că pe calea prezentei acțiuni este îndrituit la asigurarea protecţiei propriului act. Confuziunea între persoana fizică şi cea juridică, între M.D.M. şi A.J.F.P. Cluj, este regretabilă, chiar dacă reclamantul era mânat de un fin spirit justiţiar. Fără a intra în dispute doctrinare de fundamentare a personalităţii juridice a organelor etatice şi chiar dacă am fi partizanii ideii lui Duguit, potrivit căreia nu există o personalitate juridică a statului, este imposibil de acceptat că persoana fizică – inspector fiscal al A.J.F.P. Cluj este însăşi organul fiscal, având şi calitate, şi interes să acţioneze pentru restabilirea legalităţii. Organul de inspecţie fiscală este A.J.F.P. Cluj, care a emis decizia de impunere contestată ulterior de contribuabilul debitor. Este real însă că, în cadrul administraţiei financiare, reclamantul își desfășoară activitatea în calitate de funcționar public.
Calitatea procesuală activă este stabilită pe un ton imperativ, fără derogări. Atât vechea reglementare procedurală, cât şi noul Cod de procedură fiscală au prevederi exprese şi limitative în legătură cu persoana care poate ataca decizia de soluţionare a contestaţiilor.
Din perspectiva excepției de neconstituționalitate, laitmotiv al demersului judiciar şi cheia de salvare a acţiunii reclamantului, în opinia sa, lucrurile sunt clare. Reclamantul a invocat neconstituționalitatea prevederilor anterior indicate din vechiul Cod de procedură fiscală și a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. În mod corect procedural, instanța de judecată face aplicarea art. 248 C.proc.civ., care reglementează ipoteza în care sunt invocate mai multe excepții concomitent, fiind prioritară soluționarea excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac inutilă administrarea de probe sau cercetarea fondului cauzei.
În altă ordine de idei, trebuie remarcat că atâta vreme cât reclamantul nu avea calitate procesuală activă să sesizeze instanța de judecată, a fortiori el nu avea nici calitatea procesuală să sesizeze Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate.
În acest context, se impune analizarea cu prioritate a excepțiilor invocate, prima fiind cea a lipsei calității procesuale active, deoarece soluționarea acesteia face inutilă analizarea excepţiilor subsecvente.
Conclusiv, reclamantul nu poate în nume propriu să formuleze vreo cerere în justiție de anulare a deciziei de soluționare a contestației sau să invoce o excepţie de neconstituţionalitate într-un litigiu în care nu este parte.