11 pagini • Data apariţiei: octombrie 2018

Autor:
Andrei Ionel Mocanu – psihoterapeut, Organizația Salvați Copiii

Rezumat: În secolul XXI, divorţul este un lucru obişnuit, însă, chiar şi atunci când are loc cu acordul ambilor parteneri, el apare după o perioadă de răcire sau de conflicte în cadrul familiei. Astfel, vrând-nevrând, divorţul vine însoţit de o perioadă de suferinţă, tristeţe, nesiguranţă pentru ambii parteneri, pentru că aduce schimbări importante în viaţa lor de cuplu, dar şi în viaţa lor de părinţi. Sub imperiul acestor emoţii, vorbele cumpătate pot fi destul de greu de găsit şi, nereuşind să diferenţieze între „dragostea de cuplu” şi „dragostea părintească”, părinţii ajung astfel să încerce să pară în faţa copilului şi în faţa celorlalţi membri ai familiei ca fiind părintele victimă. Continuând în această manieră, părintele care joacă cel mai bine rolul de părinte victimă (poate fi părintele părăsit sau părintele cu care rămâne copilul) poate influenţa în sens negativ, printr-o manipulare voluntară sau involuntară, relaţia copilului cu părintele care a părăsit familia sau din cauza căruia s-a produs divorţul, acesta devenind în această situaţie părinte ţintă. Acest proces de aliare sau de acaparare a copilului poartă denumirea de „alienare parentală” şi poate avea efecte psihologice şi sociale puternice asupra copilului.

Studiul face parte din culegerea Autoritatea părintească. Între măreţie şi decădere, coordonator Marieta Avram, publicată la Editura Solomon, Bucureşti, 2018

Cuvinte-cheie: divorț, alienare parentală, sindromul alienării parentale, copil alienat, denigrare parentală, manipularea copilului, părintele țintă, relație sănătoasă părinte copil

Sugestie citare:

 
Andrei Ionel Mocanu, Duo conjugal versus duo parental, în Autoritatea părintească. Între măreţie şi decădere, coord. Marieta Avram, Ed. Solomon, Bucureşti, 2018, pp. 302-313.