În februarie 2008, doamna Ilyés şi domnul Kiss au încheiat cu o bancă din Ungaria un contract de împrumut în franci elvețieni (CHF). În conformitate cu prevederile contractuale, deşi rata lunară urma să fie plătită în forinţi maghiari (HUF), valoarea acestor rate lunare a fost calculată pe baza cursului de schimb dintre HUF şi CHF. În plus, persoanele împrumutate au acceptat să suporte riscul legat de posibile fluctuaţii ale cursului de schimb dintre cele două valute.
Cursul de schimb s-a modificat ulterior în mod substanţial în detrimentul persoanelor împrumutate, fapt ce a dus la o creştere semnificativă a cuantumului ratei lunare. În mai 2013, doamna Ilyés şi domnul Kiss au formulat acţiuni la instanţele maghiare împotriva OTP Bank şi OTP Factoring, cărora le-au fost transferate creanţele rezultând din contractul de împrumut în cauză. În cursul acestor acţiuni, întrebarea ridicată dacă respectiva clauză contractuală prin care s-a instituit obligația de a suporta riscul privind cursul de schimb în sarcina persoanelor împrumutate ar putea fi considerată abuzivă în sensul Directivei privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii1 şi, prin urmare, nu ar fi obligatorie pentru cei împrumutaţi pentru că această clauză nu a fost redactată de banca în cauză într-un mod clar şi inteligibil.
Între timp, Ungaria a adoptat, în anul 2014, legi prin care a eliminat din contractele de împrumut în monedă străină anumite clauze abuzive, transformând în final toate datoriile importante ale debitorilor în temeiul acestor contracte în HUF şi a adus şi alte modificări cu privire la conţinutul raportului juridic dintre părţile la contractele în discuţie. Aceste legi au urmărit de asemenea să transpună Hotărârea Kúria (Curtea Supremă, Ungaria) cu privire la neconformitatea cu directiva a anumitor clauze din contractele de împrumut în monedă străină2 (această decizie a fost pronunţată în lumina Hotărârii Curţii de Justiţie în cauza Kásler3). Cu toate acestea, noile legi au continuat să instituie obligaţia a suporta riscul privind cursul de schimb în sarcina persoanelor împrumutate.
În aceste condiţii, potrivit directivei, clauzele contractuale care reprezintă o expresie a actelor cu putere de lege sau a normelor administrative obligatorii nu intră în domeniul său de aplicare, Fővárosi Ítélőtábla (Curtea Regională de Apel din Budapesta-Capitală, Ungaria) sesizată cu cauza doamnei Ilyés şi a domnului Kiss, a adresat Curţii întrebarea dacă poate aprecia ca abuzivă o clauză neclară care instituie în sarcina persoanei împrumutate obligaţia de a suporta riscul privind cursul de schimb, în pofida validităţii acestei clauze care a fost confirmată de legiuitorul maghiar.
În concluziile de astăzi, avocatul general Evgeni Tanchev aminteşte că scopul excluderii clauzelor care reprezintă o expresie a actelor cu putere de lege sau a normelor administrative obligatorii din domeniul de aplicare al directivei este justificat de faptul că se poate în mod legitim presupune că legiuitorul naţional a stabilit un echilibru între toate drepturile şi obligaţiile părţilor la contractele în discuţie.
Cu toate acestea, această premisă nu poate fi acceptată în ceea ce priveşte măsurile legale, cum sunt legile sus-menţionate adoptate în Ungaria, adoptate după data la care a fost încheiat contractul relevant și în scopul de a pune în aplicare o constatare judiciară de neconformitate cu directiva. În această privinţă, avocatul general este de părere că excluderea în discuţie a avut menirea să garanteze că statele membre au dreptul să mențină ori să introducă prevederi superioare normelor de protecție stabilite de directivă, fiind împiedicate să diminueze nivelul de protecţie oferit prin aceste dispoziţii.
În plus, avocatul general subliniază că răspunsul legislativ al unui stat membru la o constatare a Curţii în sensul că o lege naţională sau o practică este incompatibilă cu directiva nu poate fi exclusă de la controlul jurisdicţional din moment ce o astfel de excludere ar fi contrară prevederilor Cartei drepturilor fundamentale a UE care garantează un nivel ridicat de protecţie a consumatorilor şi dreptul la o protecţie jurisdicţională efectivă.
În aceste condiţii, avocatul general propune ca o clauză care a devenit parte dintr-un contract de împrumut în monedă străină prin intervenţie legislativă şi care lasă neatinsă o clauză iniţială din contract ce instituie în sarcina persoanei împrumutate obligaţia de a suporta riscul privind cursul de schimb, nu este o expresie a actelor cu putere de lege sau a normelor administrative obligatorii în sensul directivei. În consecinţă, în cauzele în care respectiva clauză nu a fost formulată într-un mod clar şi inteligibil în contract, instanţa naţională poate examina dacă ea constituie o clauză abuzivă neobligatorie pentru consumator.
[1] Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (JO 1993, L 95, p. 29, Ediție specială, 15/vol. 2, p. 273).
[2] Decizia nr. 2/2014.
[3] Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kásler (C-26/13) (a se vedea Comunicatul de presă nr. 66/14).