Autor: Vladimir Marinescu

Gata, am terminat de revizuit concluziile pentru lupta de mâine cu organele fiscale și îmi propun să adorm mai repede. După câteva minute, dormitorul parcă se transformă și în fața patului apare o ușă.

Mă ridic cu grijă, gândindu-mă să nu calc, iarăși, pe laptop și mă duc către ușa deasupra căreia era scris 2015.

O deschid și intru într-o hală în care aproximativ 250 de omuleți, majoritatea trecuți de prima tinerețe, și-au oprit munca pe care o făceau de mai bine de cincisprezece zece ani și-l ascultă dezarmați pe Domnul 088 care le comunica faptul că „nu au justificat intenția și capacitatea de a desfășura activități economice”… Am mai stat puțin, încercând să-i liniștesc pe omuleți, dar au apărut niște uniforme gri, ce aveau niște inscripții galben fluorescent, care l-au flancat pe Domnul 088 și care au spus că au venit, în principiu, să rezolve problema. Doar că nu va fi posibil, pentru că fantomele cu care se luptă aceștia și care niciodată nu mint au adus dintr-o țară asiatică doar biscuiți, fapt pentru care omuleții din jurul meu nu aveau cum să cumpere de la fantome altă materie primă…

Am străbătut repede hala, cu gândul la urmările discursului Domnului 088 și la „ajutorul” uniformelor gri și am încercat ușa 2016. S-a deschis destul de ușor, iar înăuntru erau două dulapuri descuiate și numerotate diferit – unul 207 și celălalt 227.N-am apucat să mă uit în interiorul lor, că din spatele meu și prin ușa din dos, pe care n-o observasem până atunci, au intrat aceleași uniforme gri cu inscripții galben fluorescent. Mi-au cerut să le arăt documentele de proveniență ale aparatelor de aer condiționat montate pe pereți, mi-au spus că ei știu că sunt vândute de alte fantome sincere și că, din punctul lor de vedere, ele nu există. După pățania trecută, mie au început să nu-mi prea placă fantomele și, dacă uniformele gri tot spuneau că nu există aparatele de aer condiționat, m-am gândit să le opresc. Și s-a făcut cald, foarte cald, mai ales că nu eu încercam să caut în dulapuri după acte, iar uniformele gri încercau încontinuu să-mi închidă ușile peste degete, spunând că oricum dulapurile acestea sunt la fel ca cele cu numerele 92 și 571 care erau prezente în camera 2015 și că oricum sunt inutile. M-am bucurat totuși că am putut să deschid sertarul cu numărul 11(11) din dulapul 227, însă uniformele mi-au spus că nu le interesează nimic, poate doar sertarul 11(1) în care este rețeta unui panaceu folosit de acestea. Au plecat pană la urmă, luând cu ei, ca măsură de siguranță, aparatele de aer condiționat. Dar parcă nu existau? Eh, poate acolo unde stau uniformele gri o fi mai cald ca aici….

Am intrat cu băgare de seamă pe ușa cu numărul 2017, dar bucuros că am recuperat aparatele de aer condiționat și de vestea că Domnul 088 se apropie de pensionare. Doar că uniformele gri m-au anunțat că vor trimite niște colegi în vizită, care nu prea cred în adevărul fantomelor, însă nici în ce zic eu, dar care au mai mult timp de povești. I-am așteptat cu interes pe colegii uniformelor gri, gândindu-mă că nu-mi mai dau cu ușile dulapurilor peste degete. Așa a și fost. Au venit, mi s-a părut că m-au ținut de vorbă, molcom, o veșnicie, nu mi-au dat cu ușile pentru degete, ci, dimpotrivă, au tot povestit cu mine despre ușa 2015, cu capul înfundat în dulapul 227 și refuzând să-l deschidă pe cel cu numărul 571. Au plecat într-un final, cu aparatele de aer condiționat, cu materia primă și cu toată mobila, perdelele, mocheta, întrerupătoarele și becurile din camera 2017 spunând că cele din urmă au fost prea scumpe, din punctul lor de vedere. La final, mi-au strâns mâna, mi-au spus că ei sunt obligați să facă ce le-au spus uniformele gri și încă ceva în plus, însă șeful lor – care de fapt e independent, dar care le-a fost coleg ani de zile – sigur o să le dea dreptate omuleților din camera cu numărul 2015…

Am plecat și de aici și mi-am dat seama că nu mă pot întoarce în pat fără să trec prin camera 2018. Din păcate, camera nu era diferită de cea cu numărul 2017, doar că era plină și de uniforme gri și de colegii mai simpatici și vorbăreți cărora le era dor de Domnul 088 și care repetau în mod obsesiv că sertarul 11(11) din dulapul 227 este inutil pentru că ce se poate găsi în el niciodată nu seamănă identic cu ce găsesc ei în vizitele în care merg, fapt pentru care ignoră orice referire la el. M-am întâlnit și cu șeful simpaticilor, care mi-a spus că el ar returna cele luate din camera 2017, doar că nu se cade să-și contrazică foștii colegi și că oricum omuleții din camera 2015 (despre care a fost informat că „și-au închis atelierul, folosindu-se, chipurile, de niște sertare cu numere 31 și 85 găsite prin camerele cu numerele 1990 și 2014 în, ca niște lași în loc să se împrumute de undeva…”) își vor rezolva sigur probleme pe niște holuri lungi și pline de dulapuri. Înainte de plecare, șeful simpaticilor m-a condus la ușă și mi-a spus că nu vrea să-i sperie pe omuleți, dar că, deși s-a închis atelierul, vor mai veni niște foști colegi de-ai săi, deopotrivă de simpatici – nu ca uniformele gri – să vorbească cu fiecare dintre omuleți în parte și, dacă e cazul, să le inventarieze bunurile personale…

Din fericire, am reușit să străbat și camera 2018 și să mă întorc confuz și epuizat în dormitor. Mă întreb, oare, s-au risipit definitiv visele frumoase de dinaintea întâlnirilor uniformele gri și cu simpaticii, vise despre legalitate, echitate, neutralitate sau vor reveni în 2019?