Suspendarea soluționării contestației administrative. Câteva comentarii | Mihai Nușcă, Sorin Biban

Tax Magazine nr. 2/2018, pp. 134-138
4 pagini • Data postării: mai 2018

Autor:
Mihai Nușcă – Partener în Biriș Goran SPARL
Sorin Biban – Tax Senior Manager în Biriș Goran Consulting

Data la care a fost scris: aprilie 2018

Rezumat: Articolul 277 din Codul de procedură fiscală dă dreptul organelor fiscale de a suspenda procedura soluționării contestației pe cale administrativă, în situația în care inspecția fiscală a sesizat organele de urmărire penală cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce ar urma să fie dată în procedura administrativă. Având în vedere practica organelor de soluționare, prin care dispun suspendarea soluționării contestației în majoritatea covârșitoare a cazurilor în care inspecția fiscală a încheiat procese-verbale de sesizare a organelor de urmărire penală, îngrădind astfel accesul la justiție al contribuabililor, prezentul articol conține o analiză a textului de lege, respectiv a condițiilor ce ar trebui îndeplinite pentru a se putea dispune suspendarea soluționării contestației.

Cuvinte-cheie: contestație administrativă, suspendare soluționare contestație administrativă, art. 277 cod procedură fiscală, indiciile săvârșirii unei infracțiuni

Sugestie citare:

Filtrează după materie

Legături rapide

Din aceeași materie