Alin Văsonan – judecător
Curtea de Apel Oradea a fost învestită cu soluţionarea unui recurs împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bihor.
Tribunalul Bihor a respins acţiunea formulată de reclamanta P.V. în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Napoca – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs P.V., solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii.
Prima instanţă a considerat că decizia prin care s-a dispus, în temeiul art. 27 alin. (2) lit. b) şi d) şi art. 28 din O.G. nr. 92/2003, angajarea răspunderii solidare a reclamantei P.V. în solidar cu SC E. SRL pentru suma de 1.754.267 lei, reprezentând obligaţii fiscale de plată la bugetul general consolidat, este temeinică şi legală. În acest sens, analizând procesul-verbal întocmit de Garda Financiară, instanţa a constatat că SC E. SRL a efectuat, în cursul anului 2010, achiziţii intracomunitare de bunuri din Ungaria, pe care le-a vândut către SC T.G.R. SRL şi SC B. SRL, operaţiuni nedeclarate organului fiscal. A mai reţinut că administratorul societăţii, doamna P.V., a realizat aceste operaţiuni în scopul realizării de venituri fără a le evidenţia şi declara organului fiscal, ascunzând astfel, cu rea-credinţă, bunurile societăţii şi provocând insolvabilitatea societăţii. P.V. nu a efectuat nicio plată în contul bugetului general consolidat, deşi, conform extrasului de cont din data de 30 septembrie 2010, societatea figurează cu încasări. Reclamanta nu contestă faptul că societatea a ajuns în stare de insolvabilitate, ci doar aspectul că această consecinţă i se datorează.
În plus, instanţa a reţinut că aspectele menţionate în raportul întocmit de practicianul în insolvenţă, respectiv incapacitatea societăţii de a avea vânzări la un nivel care să acopere cheltuielile pentru obiectul de activitate autorizat, restrângerea pieţei clienţilor din cauza crizei economice, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei, nu sunt de natură a înlătura răspunderea administratorului societăţii şi nici de a dovedi contrariul aspectelor reţinute în urma controalelor efectuate de Garda Financiară Bihor. Instanţa nu a primit nici apărarea reclamantei, potrivit căreia nu avea cunoştinţă despre modul în care a fost gestionată societatea, întrucât, la data de 26 iulie 2010, l-a mandatat pe numitul P.H.E., ca în numele său să semneze valabil orice acte în vederea administrării şi gestionării societăţii. Instanţa a reţinut că această persoană evident este un membru de familie, dar şi că mandatul a fost dat tocmai în perioada în care societatea a efectuat importurile evidenţiate de Garda Financiară prin procesele-verbale amintite, situaţie în care apreciază că reclamanta a acţionat în acest mod tocmai pentru a putea invoca necunoaşterea modului de administrare a societăţii. Prin faptul că a mandatat o terţă persoană, răspunderea sa în calitate de administrator al societăţii nu este înlăturată.
În motivarea recursului, P.V. a arătat că singurele considerente pe care instanţa de fond îşi întemeiază poziţia sunt eronate şi a solicitat să fie reanalizate probele de la dosar prin prisma dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003. În drept, a invocat dispoziţiile art. 303 C.proc.civ.
Examinând actele dosarului, sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală şi temeinică, pentru următoarele considerente:
– potrivit prevederilor art. 27 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, în condiţiile prezentului Cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului;
– litera d) a aceluiaşi text de lege consacră răspunderea administratorilor sa a oricărei alte persoane care, „cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale”;
– din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, pentru a i se putea angaja răspunderea solidară a administratorului unei societăţi pentru datoriile acesteia din urmă la bugetul de stat, este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ mai multe condiţii. Instanţa de control judiciar reţine, în prealabil, că este suficient să fie întrunite condiţiile unuia dintre cazurile de răspundere solidară pentru a se putea angaja răspunderea, motiv pentru care va analiza pe rând cele două cazuri de răspundere reţinute în sarcina recurentei, iar, în măsura în care va constata îndeplinite condiţiile cumulative cerute pentru unul dintre acestea, nu se va mai impune analizarea celuilalt caz.
Astfel, în cazul prevăzut de art. 27 alin. (2) litera d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru a se putea angaja răspunderea administratorului, este necesar ca societatea să fie în stare de insolvabilitate, administratorul să fi determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, iar nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale să fi fost făcută cu rea-credinţă.
– în speţă, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect a constatat prima instanţă că SC E. SRL a fost declarată în stare de insolvabilitate, astfel încât a stabilit just instanţa de fond în sensul că este îndeplinită condiţia insolvabilităţii societăţii;
– referitor la condiţia ca administratorul să fi determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, instanţa de recurs reţine că în mod corect s-a stabilit de către instanţa de fond că din procesul-verbal întocmit de Garda Financiară rezultă că SC E. SRL a efectuat operaţiuni nedeclarate organului fiscal. De asemenea, corect s-a reţinut de către prima instanţă că societatea al cărei administrator este recurenta nu a efectuat nicio plată în contul bugetului general consolidat, deşi, conform extrasului de cont din data de 30 septembrie 2010, societatea figurează cu încasări. Instanţa de control judiciar reţine că este îndeplinită şi condiţia ca administratorul să fi determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;
– cu privire la condiţia relei-credinţe a administratorului, instanţa de control judiciar reţine că aceasta presupune existenţa vinovăţiei persoanei administratorului sub forma intenţiei directe sau indirecte, atitudine subiectivă care înseamnă că administratorul prevede rezultatul conduitei sale şi urmăreşte producerea lui sau, deşi nu urmăreşte producerea acestui rezultat, acceptă posibilitatea intervenirii lui. În speţă, instanţa de control judiciar reţine că efectuarea de către societate a unor operaţiuni impozabile fără ca acestea să fie declarate, fără a se plăti impozitele aferente, urmată de intrarea societăţii în stare de insolvabilitate relevă cel puţin o atitudine de acceptare indiferentă a rezultatului produs de către administratorul societăţii. Această atitudine este cu atât mai evidentă cu cât recurenta însăşi este cea care a împuternicit o terţă persoană să desfăşoare activităţi specifice funcţiei de administrator fără a controla în vreun fel activitatea acesteia, fiindu-i astfel indiferent dacă persoana mandatată îndeplineşte sau nu obligaţiile legale care i-ar fi revenit recurentei personal. Mandatarea de către recurentă a unei terţe persoane să îndeplinească atribuţiile care îi reveneau recurentei nu este de natură a înlătura răspunderea recurentei.
Pentru aceste considerente, Curtea a respins ca nefondat recursul împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bihor, pe care o menţine întru totul.
(Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 3590/CA/2014 – R din 10 noiembrie 2014)