Stare de fapt:
Prin sentinţa civilă nr. 2634/2016, pronunţată în dosarul nr. 2232/117/2015 de către Tribunalul Cluj, a fost valorificat principiul neutralităţii TVA. Instanţa de judecată a constatat că organul fiscal a refuzat să-i recunoască reclamantului dreptul de deducere a TVA. În această idee, au fost receptate în considerentele hotărârii concluziile expertizei tehnice contabile fiscale, care stabileau, în esenţă, că organul fiscal a apreciat eronat momentul depăşirii plafonului de scutire de TVA şi că s-a refuzat asigurarea dreptului de deducere. Drept urmare, dintre cele 9 tranzacţii evidenţiate în raportul de inspecţie fiscală, doar tranzacţia încheiată la data de 15 octombrie 2008, având un preţ de vânzare de 459.969 lei, era considerată impozabilă din perspectiva TVA. Obligaţiile de plată aferente acesteia constau în TVA de plată de 42.196 lei şi accesorii fiscale de 54.585 lei.
Tribunalul Cluj a preluat concluziile tehnice ale raportului de expertiză contabilă fiscală, dar nu a făcut referiri la caracterul de continuitate al activităţii desfăşurate şi nici nu a realizat o proporţionare a accesoriilor fiscale nou-rezultate.
Împotriva hotărârii primei instanţe au formulat recurs atât reclamantul, nemulţumit de faptul că s-a reţinut exercitarea unei activităţi cu caracter de continuitate, cât şi organul fiscal care a solicitat, în esenţă, menţinerea constatărilor din raportul de inspecţie fiscală şi a sumelor din titlul de creanţă.
Prin decizia civilă nr. 274/2017, pronunţată la data de 9 februarie 2017 în dosarul nr. 2232/117/2015 de către Curtea de Apel Cluj, au fost respinse cele două recursuri promovate şi a fost menţinută hotărârea primei instanţe.
Notă (Septimiu Ioan Puț – asistent universitar doctor, Facultatea de Drept, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Avocat, Baroul Cluj. Titular al Cabinetului Individual de Avocat Septimiu Ioan Puț):
Litigiile de contencios fiscal nu sunt doar contabile, aşa cum pare lecturând hotărâri din practica judiciară pozitivă. În opinia noastră, instanţele de judecată trebuie să se preocupe mai întâi de rezolvarea juridică, fiscală a cauzei şi abia apoi de rezolvarea contabilă.
Instanţele de judecată învestite cu soluţionarea acestei cauze nu au dus raţionamentul logico-juridic mai departe de concluziile tehnice ale expertizei, în condiţiile în care deplasarea momentului de scutire a plafonului de TVA a condus la reţinerea unei singure tranzacţii impozabile. Expertiza a furnizat concluziile tehnice, însă era rolul instanţelor învestite cu soluţionarea cauzei de a interpreta situaţia fiscală existentă în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice. Având în vedere că discutăm despre o singură tranzacţie impozabilă în perioada supusă inspecţiei fiscale, aceasta nu denotă „caracter de continuitate”, sintagmă care la momentul încheierii tranzacţiei nu beneficia de o definire legală1! La sfârşitul anului 20092, au intrat în vigore normele metodologice modificatoare de aplicare a art. 127 C.fisc., prin care s-a încercat pentru viitor fixarea domenialităţii sintagmei legale amintite: „(5) În cazul achiziţiei de terenuri şi/sau de construcţii de către persoana fizică în scopul vânzării, livrarea acestor bunuri reprezintă o activitate cu caracter de continuitate dacă persoana fizică realizează mai mult de o singură tranzacţie în cursul unui an calendaristic. Totuşi, dacă persoana fizică derulează deja construcţia unui bun imobil în vederea vânzării, conform alin. (4), activitatea economică fiind deja considerată începută şi continuă, orice alte tranzacţii efectuate ulterior nu vor mai avea caracter ocazional. Deşi prima livrare este considerată ocazională, dacă intervine o a doua livrare în cursul aceluiaşi an, prima livrare nu va fi impozitată dar va fi luată în considerare la calculul plafonului prevăzut la art. 152 din Codul fiscal. Livrările de construcţii şi terenuri, scutite de taxă conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, sunt avute în vedere atât la stabilirea caracterului de continuitate al activităţii economice, cât şi la calculul plafonului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal”.
În opinia noastră, în contextul inexistenţei normei juridice reglementatoare, încheierea unei singure tranzacţii impozabile la nivelul anului 2008 nu denotă automat continuitate. Este real că unele tranzacţii împreună cu preţurile aferente intră în aprecierea plafonului de scutire, dar, anterior anului 2010, caracterul de continuitate viza tranzacţiile impozabile.
Prin absurd, dacă totuşi instanţa de judecată reţinea caracterul de continuitate al activităţii reclamantului, în condiţiile în care există o singură tranzacţie imobiliară încheiată la data de 15 octombrie 2008 şi normele metodologice nu pot retroactiva, era obligată să facă aplicarea directă şi efectivă a Hotărârii CJUE din afacerea Salomie şi Oltean din perspectiva proporţionalităţii obligaţiilor fiscale accesorii. Nu a făcut-o în considerarea faptului că accesoriile fiscale, fie ele dobânzi, majorări sau penalităţi de întârziere, nu au vreo componentă sancţionatorie. Reamintim pe această cale că hotărârile CJUE sunt obligatorii pentru toate instanţele statelor membre.
[1] În condiţiile în care, în materie, lipsa metodologiei de aplicare era notorie pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2009.
[2] Prin H.G. nr. 1620 din 29 decembrie 2009 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, au fost făcute precizări cu privire la art. 127 C.fisc.