Anca Andreea Terzea – judecător

Cuvinte-cheie: fonduri europene, proiect neeligibil, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, condiţii de eligibilitate

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 21 august 2015, în urma soluţionării conflictului de competenţă dintre Tribunalul Argeş şi Curtea de Apel Piteşti, reclamanta D.A. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Ilfov, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale – Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale 8 București – Ilfov şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, solicitând anularea notificării nr. 502/24.02.2014, a notificării nr. 1505/12.11.2013, a raportului de evaluare din 8 noiembrie 2013 şi, pe cale de consecinţă, să se dispună declararea proiectului eligibil şi continuarea procedurii prin semnarea contractului de finanţare.

2. Hotărârea primei instanţe
În motivare, petenta a arătat că a înregistrat la OJPDRP Ilfov cererea de finanţare cu titlu „înfiinţare laborator de tehnică dentară”, iar MDAR a stabilit că proiectul este neeligibil. A formulat contestaţie împotriva acestei notificări, care a fost soluţionată prin respingerea ei, menţinându-se decizia de neeligibilitate.
Prin întâmpinare, intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, analizându-se modul în care s-au considerat neîndeplinite de către petentă condiţiile de eligibilitate. De asemenea, s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Centrului Regional Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 8 Bucuresti-Ilfov şi Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Ilfov, deoarece singura instituţie care are personalitate juridică este Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.
Prin sentinţa nr. 950/05.10.2015, Tribunalul Argeş a respins contestaţia privind pe reclamanta SC D.A. SRL.

3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei, în termen legal, a formulat recurs reclamanta D.A. SRL, solicitând ca prin decizia ce se va pronunţa să fie admis recursul, casată sentinţa atacată şi, rejudecând în fond litigiul, să se admită acţiunea aşa cum a fost formulată.

4. Motivarea cererii
D.A. SRL susține că:
– instanţa de fond nu a ţinut cont, în analiza cererii formulate, de legislaţia ce stă la baza evaluării şi selectării proiectelor finanţate din Fonduri Europene.
– instanţa de fond a refuzat să ţină cont, în analiza cererii formulate, de legislaţia europeană aplicabilă, în speţă de Regulamentul 65/2011 al Comisiei Europene din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală, mai exact art. 4 alin. (8), care defineşte şi reglementează ,,condiţiile artificiale”.
– instanţa de fond a refuzat să se raporteze la proiectul depus de SC D.A. SRL, aceasta făcând exclusiv aprecieri legate de similitudinile identificate între două societăţi, şi nu de proiectul acesteia. Deşi înţelege că au existat două motive de neeligibilitate ce au determinat respingerea cererii, instanţa omite să se pronunţe asupra primului element, criteriul de eligibilitate EG 7, şi face referiri şi aprecieri doar asupra celui de-al doilea criteriu, crearea de condiţii artificiale. Referitor la acestea, instanţa de fond nu face nicio referire la proiectul depus de SC D.A. SRL, în contextul creării ,,condiţiilor artificiale”, ci se rezumă la a identifica câteva asemănări între cele două societăţi: D.A. SRL şi A.R. SRL.
IV. Instanţa de fond a preluat, fără a proba veridicitatea, afirmaţiile pârâtei.

5. Apărările formulate de intimat
Prin întâmpinare, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamanta S.C. D.A. S.R.L., având în vedere următoarele motive:
Recurenta-reclamantă nu aduce argumente pertinente de nelegalitate a sentinţei recurate, înţelegând doar să reitereze fondul acţiunii, iar susţinerile dezvoltate nu se circumscriu niciunui motiv de recurs prevăzut de art. 488 C.proc.civ.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei potrivit căreia „instanţa de fond a refuzat să ţină cont de legislaţia ce stă la baza evaluării şi selectării proiectelor finanţate din fonduri europene”, intimata o apreciază că fiind nefondată, întrucât, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, criteriul de eligibilitate EG7 nu este îndeplinit.
Verificarea eligibilităţii tehnice şi financiare constă în verificarea eligibilităţii proiectului solicitantului, a criteriilor generate de eligibilitate, a bugetului indicativ al proiectului, studiului de fezabilitate şi a tuturor documentelor anexate. Verificarea este făcută doar pe baza documentelor depuse de solicitant.
Prin Declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului, solicitantul îsi asumă respectarea tuturor criteriilor de eligibilitate menţionate în Cererea de Finanţare, asigurarea cofinanţării fiind un criteriu de eligibilitate, criterii de eligibilitate ce trebuie menţinute pe toată perioada de valabilitate a contractului. Recurenta nu aduce niciun argument în favoarea sa cu privire la nedovedirea cofinanţării, nefiind dovedită calitatea de reprezentant a lui N.N.C. în derularea proiectului, administratorul şi reprezentantul legal al SC D.A. SRL fiind dna. N.R.M., soţia acestuia. De asemenea, în vederea declarării proiectului ca fiind neeligibil, s-a avut în vedere şi faptul că, în data de 27 septembrie 2012, a fost depus la O.J.P.D.R.P. Dâmboviţa proiectul cu titlul „Înfiinţare atelier meşteşugăresc”, solicitant fiind SC A.R. SRL. Pentru a dovedi cofinanţarea proiectului, solicitantul a prezentat un extras de cont emis la aceeaşi dată cu cel prezentat de către SC D.A. SRL, din care reiese că suma a fost împrumutată de la solicitantul din speță.
În plus, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, s-a constatat existenţa unor elemente comune între cele două societăţi, respectiv între SC D.A. SRL şi SC A.R. SRL, constatându-se că, în speţă, s-au creat condiţii artificiale necesare pentru a beneficia de plăţi (sprijin) şi a obţine astfel un avantaj care contravine obiectivelor măsurii celor două societăţi.
În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile noului Cod procedură civilă, Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 41/2014, H.G. nr. 224/2008, Ordinului nr. 567/2008, Regulamentului (CE) nr. 1998/2006, Regulamentului Comisiei (CE) nr. 65/2011, Regulamentului (CE) nr. 1698/2005, Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013, Ghidului solicitantului aferent Măsurii 312, Legii nr. 346/2004.

II. Soluţia instanţei de recurs
Curtea, analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate, a apărărilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, constată că acesta este nefondat, din următoarele considerente:
Criticile invocate sunt încadrabile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., vizează încălcarea legislaţiei ce stă la baza evaluării şi selectării proiectelor finanţate din Fonduri Europene, respectiv a legislaţiei europene aplicabile. Curtea are în vedere faptul că dreptul european reprezintă o ordine juridică proprie, integrată în sistemul juridic al statelor membre în momentul intrării în vigoare a tratatului şi care se impune instanţelor acestora. Ca atare, legalitatea actelor contestate în prezenta cauză se face prin raportare la dreptul aplicabil, reprezentat de această ordine juridică integrată, din care fac parte dreptul european şi cel intern, ce nu pot fi disociate. Raportul dintre legea internă şi dreptul european este guvernat de principiul preeminenţei celui de-al doilea, precum şi, ca un corolar, de principiul interpretării legii naţionale în conformitate cu acesta. Astfel, analiza legalităţii actelor contestate se face pornind de la dispoziţiile Regulamentului (UE) nr. 65 din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a eco-condiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.
Recursul şi cererea de chemare în judecată sunt structurate pe două paliere: în principal, se susţine că cererea de finanţare îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de ghidul solicitantului şi de fişa de evaluare a criteriilor de eligibilitate, iar expertul evaluator şi-a depăşit atribuţiile atunci când a făcut aprecieri care exced acestor două instrumente; în al doilea rând, se susţine că declararea proiectului ca neeligibil s-a întemeiat pe simpla existenţă a unor suspiciuni de creare a unor condiţii artificiale, fără ca acestea să fie dovedite şi în condiţiile în care, conform fişei de evaluare, nu existau premisele existenţei unor atari suspiciuni.
Curtea are în vedere că aplicarea regulamentelor Uniunii nu poate fi extinsă până la acoperirea anumitor practici abuzive ale operatorilor economici (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 11 ianuarie 2007, Vonk Dairy Products, C 279/05, Rep., p. I 239, punctul 31). Astfel cum se susţine şi în prezenta cauză, în care s-a solicitat pronunţarea CJUE, proiectul de investiții al societății Slancheva sila îndeplinea, din punct de vedere formal, criteriile de eligibilitate necesare pentru acordarea unui ajutor pentru înființarea și dezvoltarea microîntreprinderilor inclusiv din punct de vedere al legislaţiei naţionale, însă acest aspect nu constituie, în opinia CJUE, un impediment în analizarea existenţei sau inexistenţei condiţiilor artificiale.
Curtea a reiterat faptul că, în aceste împrejurări, proba unei practici abuzive a potențialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanțe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condițiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins și, pe de altă parte, un element subiectiv, care constă în intenția de a obține un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii, creând în mod artificial condițiile necesare pentru obținerea acestuia (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 21 iulie 2005, Eichsfelder Schlachtbetrieb, C 515/03, Rec., p. I 7355, punctul 39).
CJUE a rezervat instanţelor naţionale sarcina de a stabili existența acestor două elemente, care trebuie să fie dovedite în conformitate cu normele din dreptul național, în măsura în care nu se aduce atingere eficacității dreptului Uniunii. A statuat că art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că necesită, drept condiții de punere în aplicare a acestuia, prezența unui element obiectiv și a unui element subiectiv. Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competența instanței naţionale să aprecieze împrejurările obiective ale speței care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, este de competența instanței de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru a beneficia de plată, candidatul la acordarea unei astfel de plăți a urmărit în exclusivitate să obțină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menționate.
Prin urmare, pornind de la raţionamentul Curţii de la Luxemburg în cauza anterior evocată, Curtea învestită cu prezenta cauză constată că nu poate fi primit punctul de vedere al recurentei, în sensul că respectarea condiţiilor de eligibilitate stipulate în ghidul solicitantului şi în fişa de evaluare este suficientă pentru declararea cererii ca eligibilă, în contextul naturii juridice pe care o au cele două înscrisuri, de instrumente tehnico-administrative menite să faciliteze aplicarea legislaţiei europene şi interne.
CJUE a mai constatat că prevederile analizate ale art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretate în sensul că se opun ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca toate celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare.
Rezultă că nu poate fi reţinut argumentul recurentei că autoritatea administrativă, prin expertul evaluator, era ţinută să constate cel puţin două elemente comune între cele două proiecte, exclusiv din cadrul celor enumerate în fişa de evaluare E3.1, pentru a putea continua verificarea şi asupra altora, câtă vreme Regulamentul 65/2011 nu conţine o atare restricţie, iar jurisprudenţa CJUE subliniază principiul eficacităţii dreptului Uniunii, a cărui aplicare nu poate fi subordonată unor condiţii formale care să-l golească de conţinut. Acelaşi considerent este valabil şi în privinţa susţinerii referitoare la atribuţia internă a autorităţii, de constatare a condiţiilor artificiale, aspect care reprezintă o chestiune de organizare internă a intimatei, iar nicidecum una care să privească validitatea actului emis în cauză de către autoritatea administrativă competentă să soluţioneze cererea de finanţare.
Aplicând aceste consideraţii la speţa de faţă, Curtea constată că între cele două microîntreprinderi există, din punct de vedere obiectiv, suficiente elemente comune care, împreună, dovedesc existenţa unei legături deliberate între cele două societăţi şi cele două proiecte propuse de ele, şi anume: ambele sunt nou-înfiinţate, sediul celor două societăţi se află la aceeaşi adresă, numărul de telefon pentru ambele societăţi, înscris ca atare în evidenţa ORC, iar partea de cofinanţare proprie este dovedită prin aceeaşi sumă de bani, pe care societatea recurentă, în aceeaşi zi, o obţine din contul lui N.N.C., o foloseşte pentru a dovedi capacitatea sa de cofinanţare prin depunerea extrasului de cont, însă la aceeaşi dată virează celeilalte societăţi aceeaşi sumă de bani, care, la rândul său, foloseşte aceeaşi sumă de bani pentru a dovedi propria sa capacitate de cofinanţare.
Tocmai acest din urmă aspect este cel care conduce la concluzia că finalitatea urmărită de schema de ajutor nu poate fi atinsă. Astfel, măsura 312 „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi” se încadrează în Axa III – „Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale” şi are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor nonagricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale. Or, atingerea acestor obiective presupune în mod necesar asigurarea cofinanţării proiectului. Totodată, paragraful 9 al aceluiaşi articol din regulament stipulează caracterul subsidiar al reducerilor şi excluderilor aplicate în temeiul acestuia, prevăzându-se că acestea nu aduc atingere eventualelor sancţiuni suplimentare aplicabile în temeiul altor dispoziţii din legislaţia Uniunii sau din legislaţiile naţionale.
Reţinând şi faptul că, în cauză, instanţa de fond a administrat probele utile şi concludente pentru stabilirea adevărului, a stabilit situaţia de fapt pe baza acestora, a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente, motivând în mod corespunzător soluţia adoptată, precum şi faptul că instanţa de recurs este învestită să se pronunţe în limitele cererii de recurs, conform art. 497 raportat la art. 479 C.proc.civ., Curtea constată nefondată calea de atac formulată.
Prin urmare, Curtea respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D.A. SRL împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Argeş.